Ellen DeGeneres își lansează propriul brand de lifestyle

Ellen DeGeneres își lansează propriul brand de lifestyle
Publicat: 08/07/2014, 18:49
Actualizat: 31/03/2019, 00:31

Brandul E.D. – o poreclă pe care Ellen a primit-o de la partenera ei de viață, actrița Portia de Rossi – va comercializa o gamă vastă de produse, precum decorațiuni interioare, articole de modă și accesorii pentru animalele de companie.

„Nu aș face acest lucru dacă nu mi-aș dori ca brandul meu să devină cel mai mare din lume… Se spune că vom ajunge în curând pe o altă planetă, nu-i așa? Voi fi primul brand care va ajunge pe acea planetă”, a declarat realizatoarea americană pentru WWD.

Vedeta americană, în vârstă de 56 de ani, s-a asociat în acest proiect cu J. Christopher Burch, patronul fondului de investiții Burch Creative Capital, și cu Marisa Gardini, fostul CEO al brandului vestimentar Isaac Mizrahi.

Primele obiecte produse de brandul E.D. vor fi lansate pe piață în toamna acestui an, în octombrie-noiembrie, anticipând sezonul sărbătorilor de iarnă, și va conține articole de masă și veselă, ornamente, decorațiuni pentru pat, pijamale, hârtie pentru împachetat cadouri. Produsele E.D. vor fi puse în vânzare online și în câteva lanțuri de magazine din Statele Unite.

Game mai vaste de produse aparținând aceluiași brand, ce va include articole pentru casă și grădină, linii vestimentare pentru femei și pentru bărbații, dar și accesorii pentru pisici și câini, vor fi lansate în primăvara anului 2015.

„Scopul meu este ca oamenii să aibă case frumoase, case cu adevărat confortabile, fără să cumpere doar lucruri scumpe. Prețurile se vor adresa cumpărătorilor din clasa mijlocie. Cred că toată lumea își va permite să cumpere produse E.D.”, a adăugat vedeta americană.

Născută în New Orleans, Ellen Degeneres și-a început cariera într-un club de comedie din orașul ei natal. În 1982, înregistrarea video a unui spectacol al ei i-a adus titlul de cea mai amuzantă femeie din America. În 1986, Ellen Degeneres a apărut în „The Tonight Show” și a devenit prima femeie-artist de comedie invitată de Johnny Carson în acea emisiune.

În urmă cu 15 ani – cu puțin timp înainte de înființarea premiului Mark Twain -, Ellen DeGeneres a anunțat că este lesbiană, pozând pe coperta revistei Time și în direct, în sitcomul ei „Ellen”, în fața a peste 46 de milioane de telespectatori. Popularul show TV a început să piardă din audiență și a fost anulat un an mai târziu. DeGeneres a spus, în acea vreme, că postul ABC s-a lăsat cuprins de frică și a abandonat emisiunea. Vedetei americane i s-a reproșat faptul că era „prea gay” și că și-a construit cariera prin impunerea unei „agende gay” în programul emisiunii sale.

Anularea sitcom-ului și sentimentul de respingere socială au determinat-o pe DeGeneres să dezvolte o depresie profundă.

Sitcom-ul „Ellen” a deschis însă calea pentru alte emisiuni care au reușit să depășească tabuurile referitoare la personajele gay. Astfel au apărut „Will and Grace”, „Glee”, „Modern Family” și altele.

Ellen DeGeneres a revenit însă în actualitate cu roluri în filme și s-a remarcat în animația „În căutarea lui Nemo/ Finding Nemo”, în care a asigurat vocea pentru unul dintre personajele principale. Ea a devenit apoi realizatoarea și prezentatoarea propriului show TV – „The Ellen DeGeneres Show” -, a scris cărți care au ajuns bestseller și a făcut parte din juriul emisiunii „American Idol”, care se bucură de o mare audiență.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi